Intrucat Biserica nu este a mea, ci este a Domnului, in primul rand, si apoi – de altfel este numita „Biserica din Traian”, nu a preotului „x” sau „y” (cel putin in Biserica Catolica) -, este a comunitatii din Traian, e necesar ca sa existe o implicare activa a comunitatii, nu doar la celebrarile liturgice sau la marile sarbatori, ci chiar la viata ei de fiecare zi, inclusiv la unele decizii, mai ales la cele legate de lucrari de efectuat la ea sau la tot ceea ce tine de Biserica. Lucrul acesta o cere insasi faptul ca fiecare crestin care a primit Botezul in Biserica, in virtutea acestui Botez, are dreptul si datoria de a se implica mai concret la viata comunitatii unde traieste. Asa a fost inca de la inceputurile crestinismului (a se vedea Faptele Apostolilor cap. 2 sau Scrisorile catre Corinteni, ca sa citez doar cateva), asa o cer si documentele Bisericii, in acele locuri unde se vorbeste despre coresponsabilitatea laicilor la misiunea de evanghelizare a Bisericii (a se vedea documentele Gaudium et Spes si, mai ales, Apostolicam Actuositatem ale Conciliului al II-lea din Vatican, precum si precizarile ulterioare ale papilor, indeosebi ale papei Ioan Paul al II-lea). In acest sens, propun o lista de credinciosi DIN CARE sa alegem impreuna un grup de 30 de persoane care sa constituie acel COMITET BISERICESC cu care parohul (indiferent cine este), in calitate de responsabil al comunitatii, sa se poate intalni si discuta chestiuni legate nu doar de viata Bisericii ca si constructie, dar mai ales de viata comunitatii. Este o forma de traire activa si concreta a propriului Botez si o punere in practica a principiilor evanghelice. Pe langa asta, este si un mod de a fi mai aproape de Biserica si de comunitate si, apoi, de a face ceva impreună pentru toti. In momentul de fata, multi la Traian se plang pentru faptul ca „nu se face mai nimic pentru comunitate” (nu ma refer la lucrurile care se fac la Biserica sau la casa parohiala, unde am intrat eu aproape ca un „buldozer”, nu in sensul de daramari, ci de amenajari in forta), dar in acelasi timp parca se sta cu mainile incrucisate, asteptand ca eventual cineva sa faca ceva. Ei bine, nu este drept sa ne plangem ca „autoritatile nu fac nimic, ca nimeni nu ne ajuta, ca nimeni nu se gandeste la noi” atata timp cand noi stam „bine-merci” si nu facem nimic. Sigur, sunt multe, foarte multe de facut in Traian, cel mai greu dintre toate este crearea coeziunii, a unitatii dintre membrii comunitatii, lucru care, da, surprinzator, este atat de mult dorit, dar nu este. Ba mai mult, prea putini fac ceva-ceva in acest sens. Din contra, se sta intr-un fel de letargie balcanica asteptand ca poate cineva va face ceva vreodata. Fratilor, asa ceva este inadmisibil, incorect, nedrept fata de noi, oemani, fata de Dumnezeu si fata de orice alta instanta care, zicem noi, ar trebui sa intervina. Celor care, prin cuvintele lor (adica, prin barfele lor si prin afirmatiile lor toxice, aproape infantile chiar) distrug aceasta coeziune a comunitatii, le zic: nu aveti dreptul sa va plangeti ca oamenii sunt divizati, ca nu se face nimic bun la Traian. De ce nu aveti acest drept? Nu pentru ca o spun eu, ci pentru ca voi distrugeti coeziunea prin aceste barfe, prin rautatea de a critica o decizie sau alta, prin dusmaniile pe care le creati intre oameni. Deci voi sunteti artizanii acestei diviziuni: deci nu aveti dreptul sa va plangeti de situatie si cu atat mai putin aveti dreptul de a cere sa se face ceva.
In acest sens, Comitetul Parohial pe care doresc atat de mult sa-l infiintam are rolul si de a contracara cele cateva, da, putine, dar totusi destul de puternice, initiative de faramitare a opiniei publice si a initiativelor bune care ar putea veni din partea unuia sau a altuia. Imi doresc tare mult ca sa lucram impreuna pentru binele satului Traian, pentru coeziunea lui. Căci, la urma urmelor, este ceea ce doreste fiecare traienean: si e normal acest lucru, fiind si vointa Domnului.
Atasez la acest text lista cu cei care cred ca pot face bine, impreuna, pentru Traian. Sigur, poate va veti mira ca apar unele persoane si nu apar altele. Ei bine, imi asum responsabilitatea sugeestiilor legate de persoane. In general am urmarit aceste criterii: sa fie persoane care iubesc Biserica; sa nu fie polemice mai mutl decat bunul simt o permite; sa doreasca sa faca (nu SA SE faca, ci sa faca) ceva pentru comunitate, lucrand impreuna. Precizez faptul ca acest comitet nu este un grup care sa-l tamaieze pe paroh sau ar fi creat pentru ca parohul sa aiba „propria galerie” care sa-l aplaude. Nu, nici pe departe: eu doresc peroane care, sigur, cu respect fata de ce inseamna preotul in comunitate, SA-SI SPUNA PUNCTUL DE VEDERE tinand cont de binele intregii comunitati, nu doar binele personal (ca e vorba de el, de paroh sau de altcineva din sat. E important sa aiba acest curaj. Altfel devine o chestie comunista, care nu are nimic de a face cu coresponsabilitatea crestina. Iata si lista:
- Balașcă Robert (și/sau Balașcă Aurelia)
- Eva Nadia
- Enășcuț Petru
- Petruț Emil
- Vârgă Anton și Paula
- Vârgă Dumitru
- Bălăucă Marcelin (și Maria)
- Percă Adriana
- Imbrea Petrică (și Magdalena)
- Cobzariu Cezar (și/sau Angela)
- Blaj Eugen (și Maria)
- Tamaș Iosif
- Dumea Adrian și Felicia
- Imbrișcă Valerica
- Antoci Mihaela
- Vernica Alina-Otilia
- Pal Ionela
- Ursache Gheorghe
- Balint Ionel
- Dămoc Alexandru
- Bulai Lucian
- Goirgiuculesei Gabriela
- Minuț Iosif
- Mărtinuț Marcel
- Mărtinaș Ciprian
- Gherguț Gabriel
- Susanu Valerian
- Enășcuț Alexandru
- Dămoc Cezar
- Antoci Ana-Maria
- Frâncu Bernaveta
- Frâncu Matei
- Percă Mihai
- Bacoșcă Lucica
- Sulteș Claudia
- Chelaru Iromel
- Susanu Emil
- Cojan Ștefan
- Hârjoi Sebastian
- Dorcu Corneliu și Mihaela
- Frâncu Eugen
- Iacob Francisc
- Bacoșcă Camelia
- Vernica Cecilia
- Pal Ciprian si Irina
- Robu Iulian
- Percă Ioan
- Vasile Eugen
- Robu Raluca-Varvara
- Tiba Mihai
- Pârțac Robert și Ligia
Ii rog si pe aceasta cale pe cei care vor fi desemnati pana la urma sa faca parte din acest Comitet Parohial (carora le voi scrie personal o scrisoare oficiala de convocare din partea parohiei) sa accepte sa faca parte din acest grup cu constiinta coresponsabilitatii si cu increderea ca „cel care va da chiar si un pahar de apa celor mici care sunt fratii mei nu vor ramane fara rasplata”. Iar ceilalti, pe care i-am nominalizat, dar care nu vor face parte din aceasta lista, sa nu se simta dati la o parte si cu atat mai putin sa renunte sa se implice. De fapt, aceasta lista poate sa ramana chiar completa, daca comunitatea crede oportun acest lucru. 50 de persoane ar constitui, pentru Traian, un grup cam mare, dar…
Cu drag, pr. paroh Eduard Patrascu