Primitia Pr. Carol Martin

primitia-pr-carol-martin-in-parohia-sa-traian   Duminică, 6 iulie, a avut loc la Traian prima Sfântă Liturghie celebrată de Pr. Carol Martin în localitatea natală. Alături i-au fost, pe lângă familie și numeroșii credincioși, alți confrați preoți și seminariști.

   La predică, Părintele Cristian Sociu a vorbit despre sacramentul Preoției și semnificația acestuia. Preoții sunt aleși special, din timp, de Dumnezeu, și își iau puterea direct de la El. Slujitorii domnului sunt cei care își dedică întreaga viață Tatălui și li se încredințează misiunea de a-i călăuzi pe ceilați credincioși pe căile cele drepte. Preoții ar trebui priviți ca pe o binecuvântare, deoarece sunt comunități defavorizate unde aceștia lispsesc.

   Părintele Paroh a fost de asemenea bucuros să celebreze o Primiție atât de curând de la venirea sa în comunitatea noastră, explicând importanța momentului.

  Evenimentul a fost completat de o scenetă a tinerilor de la Acțiunea Catolică despre Convertirea Sfântului Paul.

   La final, Părintele Carol și-a exprimat mulțumirea față de toți cei care l-au ajutat în lungul drum pe care l-a avut de parcurs până la a ajunge preot.

Imagini pot fi vazute aici: