Ținând cont de situația parohiei Traian, unde înmormântările sunt totuși rare – slavă Domnului – și sunt aproape inexistente situațiile când sunt mai mulți răposați în aceeași zi, ÎNMORMÂNTĂRILE SE CELEBREAZĂ NUMAI ÎN CURSUL DIMINEȚII, la ora 9.00, când începe sf. Liturghie în Biserică (în cazuri excepționale, la 12.00). Acest lucru cere ca familiarii răposatului să se organizeze în așa fel încât să fie pregătiți pentru începerea celebrării înmormântării.Căci respectul față de toți – inclusiv față de cel răposat – cere să fim ordonați.
PRAZNICELE, indifderent unde sunt făcute și cine le organizează, dacă doriți prezența chiar și numai a dascălului, trebuie să fie anunțat parohul. Nimeni, fie că este un laic sau chiar un preot care nu este paroh în acea comunitate nu poate decide în privința organizării unui praznic cu caracter public pe teritoriul parohiei fără știrea parohului locului. Lucrul acesta e valabil pentru orice celebrare: botez, cununie și, deci, înmormântare. Sunt lucruri cerute de normele Bisericii noastre. Mulțumesc pentru respect și respectare.