Pelerinaj comunitar la Poarta Milostivirii

În dimineața de 27 august 2016, credincioșii s-au adunat în curtea bisericii din Taian, de unde au pornit la drum. Primul loc pe care l-am vizitat a fost Mânăstirea Hadâmbu. Aici am

????????????????????????????????????

Manastirea Hadâmbu

descoperit o biserică și o arhitectură deosebită, care emana cu certitudine liniște interioară. Drumul a continuat spre Biserica Sfânta Tereza din Iași. In acest lăcaș deosebit, pr. Petru Sescu, paroh al acestei biserici, ne-a facut o primire călduroasă, explicându-ne istoricul și simbologia bisericii parohiale.
Am avut, de asemenea, ocazia de a pregăti împreună cu toți participanții la acest pelerinaj Sfânta Liturghie, celebrata de pr. Edi. După Sf. Liturghie, am poposit câteva clipe la grota din ????????????????????????????????????curtea Bisericii, unde ne-am rugat 
pentru fostul paroh al acestei comunități, pr. Anton Farcaș, decedat acum 6 ani jumătate.

După ce ne-am încărcat bateriile, am pornit din nou la drum, următoarea oprire fiind Catedrala din Iași. Nu pot exprima în cuvinte ce am simțit, însa pot spune că Duhul Sfânt a coborat asupra noastră în momentul în care am pășit prin poarta Milostivirii.

Totodata, în acel loc am avut deosebita bucurie de a face cunoștinta cu pr. Robu Eugen, care ne-a ajutat să ne rugăm pentru a dobândi indulgența plenară a Anului jubiliar al Milostivirii, în momentul în care fiecare credincios a pășit prin poarta milostivirii.

În încheiere, aș dori să mulțumesc din suflet tuturor celor care au avut răbdarea de a ne oferi informații utile despre locurile pe care le-am vizitat. Dar aș dori să mulțumesc în mod special pr. Edi pentru că ne-a oferit șansa acestui pelerinaj. A fost o zi extraordinară!

Elvira Diordea

Fotografii din acest pelerinaj le puteti gasi la linkul: https://www.facebook.com/parohiatraian.neamt/photos/a.1233977403299698.1073741840.988972757800165/1233977603299678/?type=3&theater