Vineri și sâmbătă, 28-29 august 2014, corul parohiei Sf. Petru și Paul din Traian – Neamț a mers în pelerinaj la Sighetul Marmației spre a vedea locul suferințelor celor care au murit în acea închisoare și astfel să împrospăteze memoria fericitului Anton Durcovici.
Am trăit și ziua în care am văzut cu ochii mei ceea ce văzusem doar cu ochii minții. Am văzut locul suferinței! Fără să vreau, gândul mă duce la un verset atât de cunoscut : „de locul suferinței scapă-mi, Doamne, sufletul!”. Oare de câte ori s-au auzit aceste cuvinte în închisoarea de la Sighetul Marmației, acolo unde au sfârșit atât de tragic martirii noștri! Și printre ei, și Episcopul nostru, Anton Durcovici! Credincioșii din parohia noastră au participat la slujba de beatificare a episcopului Anton Durcovici în luna mai a acestui an, la Iași! Cu această ocazie am intrat și în posesia unor informații legate de viața și martiriul acestui episcop ridicat la cinstea altarelor. Si parcă mai trebuia ceva completat! Lipsea o verigă săcompletăm tabloul imaginii create în mintea noastră în urma acestor informații. La initiațiva pr. Nostru paroh, Edi Patrascu, s-a organizat o călătorie-pelerinaj în zilele de 29-30 august la Sighetul Marmației. Excursia la care am participat a avut ca obiectiv principal vizitarea închisorii comuniste unde a sfârșit atât de tragic episcopul.
Încă de la intrarea în incinta închisorii, m-a trecut un fior rece! Brusc, s-a completat taboul imaginar din care lipsea acea verigă! Dacă vreți, ceea ce s-a început la Iași, s-a finalizat aici, și astfel am inchis cercul cunoașterii! Vizitarea închisorii mi-a provocat o suferință aproape fizică! Cu greu îmi stăpâneam lacrimile! Lacrimi izvorâte dintr-un sentiment de urâ! Nu e creștinșste ceea ce spun, știu bine asta! Isus ierta călăii care-l răstigneau! Dar aici vorbim de oameni! Semeni de-ai noștri, cu familii, cu copii acasă! Și care totuși au fost niște monștri! Ba mai mult, sunt aproape convins că ei au acționat mai mult din ură decât din sentimentul datoriei cerute de o slujba în regimul comunist!
Vorbim aici nu de un singur martir; Ep. Anton Durcovici este un simbol reprezentativ. Dar în acea închisoare au pierit în suferințe mii de martiri! Fotografiile lor înșirate pe holuri, numele lor încrustate întru nemurire pe lespezi de piatră, celulele mici și reci, lanțuri și cătușe, camerele de tortură,toate te copleșesc. De piatră să fii, și tot te cutremuri! Iar ei sunt sfinții noștri!
Sfinți necunoscuți! Maririzați nu cu secole în urmă, nu într-un loc necunoscut de pe pământ, ci aici, în veacul nostru, și aproape sub ochii noștri! Pentru că închisoarea aceasta a existat până în anii ’90! Și era în plin oraș! Alături viaâa își urma cursul, doar zidurile împiedicau să răzbată gemetele sau urletele celor schingiuiți.
Am văzut foarte mulți vizitatori! Oameni obișnuiți, intelectuali, grupuri de tineri – toți doreau să vadă cu ochii lor locul suferințelor, deși astăzi acel loc, datorită restructurărilor, este mult atenunat și poate lasă să se întrevadă puțin ce a fost acolo în realitate! De aceea pot afirma acum că memoria poporului nostru este încă vie și atâta timp cât ne cunoaștem trecutul, nu riscăm o recidivă a deznadejdii!
Datoria noastră, a tuturor celor care cunosc trecutul, este să ținem cu orice preț trează conștiința generațiilor tinere, arătându-le cu dragoste și pasiune izvorul existenței noastre: martirii neamului, ceicare și-au dat viața pentru ca toți să ne bucurăm azi de libertate! Și mai ales care, cu prețul vieții, n-au abdicat de la adevărata credință! Adevărați sfinți, adevărați eroi! Și dacă au plâns și stâncile la suferinâa lor, o lacrimă din ochii noștri, plină de rugăciune, tare bine ar fi dacă ar curge pe pământul binecuvântat de sângele acestor martiri… de sângele ep. Anton, despre care nici măcar nu știm încă unde a fost îngropat! Cert este că el, ridicat fiind la cinstea altarelor, trebuie să fie în conștiința noastră creștină și în inima noastră recunoscătoare lui Dumnezeu pentru un asemenea exemplu de trăire creștină, dusă până la vărsarea vieții. „Fericit este poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!”.
8 septembrie 2014 Ștefan Cojan